Planeta Pluto, cunoscută și sub numele de “Plutoț” sau “Planeta pitică Pluto,” a fost timp îndelungat considerată a noua planetă a sistemului solar, până când în 2006 a fost reclasificată drept un obiect din centura Kuiper. Cu toate acestea, Pluto continuă să fascineze oamenii din întreaga lume datorită misterioasei sale înfățișări și a poziției sale îndepărtate în Sistemul Solar. Descoperită în 1930 de către astronomul american Clyde Tombaugh, Pluto este cea mai mică planetă din sistemul nostru solar și, în ciuda distanței sale mari față de Soare, prezintă caracteristici unice care au stârnit imaginația oamenilor și au generat numeroase dezbateri în comunitatea științifică. Această lume înghețată, situată în inima centurii Kuiper, este un subiect de interes continuu pentru cercetători și astronauți, deoarece ne ajută să înțelegem mai bine evoluția și diversitatea sistemului solar.

Planeta Pluto – caracteristici

Dimensiuni reduse: Pluto este cea mai mică planetă pitică din sistemul solar, având un diametru de aproximativ 2.377 de kilometri, ceea ce este mai mic decât luna noastră, Luna.
Orbită excentrică: Orbita lui Pluto este foarte excentrică și înclinată, ceea ce înseamnă că ea se află departe de planul orbital al celorlalte planete, iar traiectoria sa este foarte eliptică.
Temperaturi extreme: Temperaturile de pe Pluto sunt extrem de reci, coborându-se până la aproximativ -240 de grade Celsius (-400 de grade Fahrenheit) în timpul nopții.
Atmosferă subțire: Pluto are o atmosferă foarte subțire, formată în principal din azot, cu cantități mici de metan și monoxid de carbon. Aceasta face ca suprafața sa să fie expusă la radiațiile solare intense și la impactul particulelor solare.
Caracteristici geologice interesante: Pluto prezintă o varietate de caracteristici geologice fascinante, cum ar fi munți înalți de gheață, câmpii plane de gheață, cratere și regiuni cu activitate geologică recentă, precum o zonă cu criovulcani.
Caracteristicile lui Charon: Charon este cel mai mare satelit al lui Pluto și este aproape de jumătate din dimensiunea planetei pitice. Aceste două corpuri formează un sistem binar, cu Charon menținând o orbită aproape circulară în jurul lui Pluto.
Centura Kuiper: Pluto este considerată parte a centurii Kuiper, o regiune din afara orbitei lui Neptun care conține numeroase obiecte transneptuniene și comete.
Descoperirea și reclasificarea: Pluto a fost descoperită în 1930 de către Clyde Tombaugh și a fost considerată a noua planetă a sistemului solar până în 2006, când a fost reclasificată drept planetă pitică de către Uniunea Astronomică Internațională.
Misiuni spațiale: În 2015, sonda New Horizons a NASA a efectuat o trecere apropiată de Pluto, furnizând imagini detaliate și date științifice esențiale pentru înțelegerea acestei lumi îndepărtate.
Importanța științifică: Pluto și obiectele din centura Kuiper ne oferă o perspectivă unică asupra originii și evoluției sistemului solar și a compoziției sale chimice, fiind subiectul unor studii și cercetări intense în astronomie și științele spațiale.

De ce este Pluto considerată o planetă pitică?

Pluto este considerată o planetă pitică din cauza unei redefiniri a definiției planetelor, adoptată de Uniunea Astronomică Internațională (IAU) în 2006. Această redefinire a apărut ca urmare a dezbaterilor din comunitatea științifică și a nevoii de a clarifica ce înseamnă să fie o planetă în sistemul solar.

Potrivit noii definiții a IAU, pentru a fi considerată o planetă, un corp trebuie să îndeplinească trei criterii principale:

Să orbiteze în jurul Soarelui.
Să aibă suficientă masă pentru a-și menține forma sferică, adică să fie aproape sferică din cauza gravitației sale.
Să fi curățat zona din jurul orbitei sale de alte corpuri de dimensiuni similare sau mai mici.

Pluto îndeplinește primele două criterii: orbitează în jurul Soarelui și are o formă aproximativ sferică. Cu toate acestea, nu îndeplinește al treilea criteriu. În centura Kuiper, unde se află Pluto, există multe alte obiecte de dimensiuni similare sau mai mici care împart aceeași regiune orbitală. Acest lucru a dus la excluderea sa din categoria planetelor și la reclasificarea ca “planetă pitică” în 2006.

Pluto este considerată acum o planetă pitică, deoarece nu îndeplinește toate criteriile pentru a fi considerată o planetă conform definiției IAU. Totuși, acest lucru nu a diminuat interesul și importanța științifică a lui Pluto și a altor obiecte din centura Kuiper, care continuă să fie subiectul unor studii detaliate și misiuni spațiale pentru a înțelege mai bine aceste corpuri îndepărtate din sistemul solar.

Cum a fost descoperită planeta Pluto?

Sursa foto

Descoperirea planetei Pluto:

Anul descoperirii: Descoperirea planetei Pluto a avut loc în 1930.
Cine a descoperit planeta: Această importantă descoperire a fost realizată de celebrul astronom american Clyde Tombaugh.

Procesul de descoperire:

Metodă de observație: Clyde Tombaugh a utilizat un telescop astrograf pentru a efectua fotografii ale aceleiași regiuni ale cerului în mai multe nopți diferite.
Comparație a fotografiilor: Apoi, el a folosit un dispozitiv numit comparator pentru a compara aceste imagini și a detecta orice mișcare a obiectelor față de stelele din fundal.
Detectarea mișcării: După luni de observații și comparații atente, Clyde Tombaugh a identificat un mic obiect care își schimba poziția în fiecare noapte.

Anunțul oficial și numirea:

Data anunțului: Descoperirea lui Pluto a fost anunțată oficial la 13 martie 1930.
Numele “Pluto”: Numele “Pluto” a fost sugerat de o școlăriță de 11 ani din Anglia, Venetia Burney, și a fost ulterior adoptat pentru această nouă adiție în sistemul solar.

Reclasificarea ulterioară:

Schimbarea statutului: Cu toate acestea, în 2006, statusul lui Pluto a fost reevaluat de către Uniunea Astronomică Internațională, care a decis să o reclasifice drept planetă pitică, marcând un moment important în istoria astronomiei moderne.

Etimologia denumirii planetei Pluto

Numele “Pluto” pentru planeta pitică Pluto are o etimologie interesantă și are legătură cu mitologia romană și cu istoria descoperirii acestei lumi îndepărtate.

Etimologia denumirii “Pluto” este următoarea:

Mitologia romană: Numele “Pluto” provine din mitologia romană, unde Pluto era zeul subteranului și al lumii de dincolo, echivalentul lui Hades din mitologia greacă. Acest zeu era asociat cu regiunea de sub pământ, lumea morților și bogățiile ascunse ale pământului.
Alegerea numelui: Numele “Pluto” a fost sugerat pentru planeta pitică de către Venetia Burney, o școlăriță de 11 ani din Anglia, în 1930, la scurt timp după descoperirea acesteia de către Clyde Tombaugh. Tatăl ei, un bibliotecar, i-a adus sugestia numelui, și ea a crezut că acest nume se potrivește, deoarece Pluto este și zeul bogățiilor ascunse ale pământului, și planeta pitică era “ascunsă” în cerurile sistemului solar.
Adoptarea numelui: Numele “Pluto” a fost apoi adoptat oficial pentru planeta pitică, iar acest nume a devenit binecunoscut în întreaga lume. Cu toate acestea, în 2006, Uniunea Astronomică Internațională (IAU) a reevaluat statusul lui Pluto și a reclasificat-o drept planetă pitică, marcând un moment important în istoria denumirii și înțelegerii acestui corp cosmic.

Orbita planetei Pluto

Formă eliptică: Orbita lui Pluto este eliptică, ceea ce înseamnă că nu este perfect circulară, ci mai degrabă ovală. Aceasta înseamnă că Pluto se apropie și se îndepărtează de Soare pe parcursul ciclului său orbital.
Inclinație mare: Orbita lui Pluto este puternic înclinată față de planul orbital al altor planete din sistemul solar. Inclinația sa este de aproximativ 17,1 grade față de ecliptică (planul în care se află orbitele principalelor planete).
Excentricitate orbitală: Pluto are o excentricitate orbitală semnificativă, ceea ce înseamnă că distanța sa față de Soare variază pe parcursul orbitei sale. La periheliu (punctul cel mai apropiat de Soare), Pluto se află mai aproape, iar la afeliu (punctul cel mai îndepărtat de Soare), este mult mai departe.
Perioada orbitală lungă: Pluto are o perioadă orbitală lungă, ceea ce înseamnă că îi ia mult timp să completeze o orbită în jurul Soarelui. O orbită a lui Pluto durează aproximativ 248 de ani pământești.
Centura Kuiper: Pluto se află în Centura Kuiper, o regiune a sistemului solar situată dincolo de orbita lui Neptun, care conține multe alte obiecte transneptuniene (obiecte situate în afara orbitei lui Neptun). Această centură este populată cu comete și obiecte înghețate, și Pluto este una dintre cele mai mari și mai cunoscute dintre ele.

Planeta Pluto – compoziție

Sursa foto

Gheață de apă: Gheața de apă este unul dintre componentele majore ale suprafeței lui Pluto. Această gheață este extrem de dură și, în ciuda temperaturilor foarte scăzute, rămâne solidă datorită presiunii atmosferice extrem de reduse de pe Pluto.
Gheață de azot: În plus față de gheața de apă, Pluto conține și gheață de azot (N2) pe suprafața sa. Această gheață de azot poate sublima (transforma direct din stare solidă în gaze) și să creeze caracteristici geologice interesante, cum ar fi criovulcanii.
Silicate și rocă: În interiorul lui Pluto se presupune că există un nucleu de silicate și rocă. Acest nucleu poate fi înconjurat de un manta sub forma unei mantale subțiri. Aceste componente rocioase contribuie la masa totală a lui Pluto.
Metan și alte compuși: Pe lângă gheața de apă și de azot, Pluto conține și alți compuși gazoși precum metan (CH4) și monoxid de carbon (CO), care pot exista sub formă de gheață pe suprafața sa.
Alți compuși organici: Analiza datelor de la misiunea spațială New Horizons a dezvăluit prezența compușilor organici pe Pluto, cum ar fi tioxizi și hidrocarburi.

Planeta Pluto – climă

Clima de pe planeta pitică Pluto este extrem de rece și variată, datorită distanței mari față de Soare și a atmosferei sale subțiri. Iată câteva caracteristici cheie ale climei lui Pluto:

Temperaturi extreme: Temperaturile pe Pluto sunt foarte scăzute din cauza distanței mari față de Soare. Pe timpul zilei, temperatura poate atinge aproximativ -220 de grade Celsius (-364 de grade Fahrenheit), iar în timpul nopții, poate coborî la aproximativ -240 de grade Celsius (-400 de grade Fahrenheit). Aceste variații extreme de temperatură se datorează lipsei unei atmosfere dense care să poată menține căldura.
Atmosferă subțire: Pluto are o atmosferă foarte subțire, care este compusă în principal din azot, cu cantități mici de metan și monoxid de carbon. Presiunea atmosferică este de aproximativ 1/100.000 din cea de pe Pământ. Din cauza acestei atmosfere subțiri, efectul de seră este aproape inexistent, ceea ce contribuie la temperaturile foarte joase.
Sublimarea gheții: Datorită temperaturilor scăzute, gheața de azot și alte gheațe prezente pe suprafața lui Pluto pot sublima, adică pot trece direct din starea solidă în cea de gaz în timpul variațiilor sezoniere. Aceasta poate duce la schimbări în compoziția și textura suprafeței.
Zi lungă și noapte lungă: Pluto are o zi lungă, care durează aproximativ 6,4 zile pământești, și o noapte la fel de lungă. Aceasta se datorează ratei lente de rotație a planetei pitice.
Variații sezoniere: Deși Pluto are o orbită eliptică, variațiile sezoniere de temperatură sunt limitate deoarece atmosfera sa subțire nu reține căldura. Cu toate acestea, schimbările în iluminarea solară pot influența sublimarea gheții de pe suprafață.

Curiozități despre planeta Pluto

Sursa foto

Reclasificarea ca planetă pitică: În 2006, Uniunea Astronomică Internațională (IAU) a decis să reclasifice Pluto drept planetă pitică, ceea ce a stârnit dezbateri aprinse în comunitatea științifică și printre publicul larg.
Descoperirea la Observatorul Lowell: Descoperirea lui Pluto a fost realizată la Observatorul Lowell din Arizona, fondat de astronomul Percival Lowell, care a fost un susținător important al ideii existenței unei a noua planete în sistemul solar.
Numele sugerat de o școlăriță: Numele “Pluto” a fost sugerat pentru această planetă pitică de către Venetia Burney, o școlăriță de 11 ani din Anglia, la scurt timp după descoperire.
Sistem binar cu Charon: Pluto formează un sistem binar cu satelitul său cel mai mare, Charon. Aceste două corpuri sunt aproape de dimensiuni egale și orbitează în jurul unuia pe celălalt.
Perioada orbitală lungă: O orbită completă a lui Pluto în jurul Soarelui durează aproximativ 248 de ani pământești.
Misunea New Horizons: În 2015, sonda spațială New Horizons a trecut pe lângă Pluto, furnizând primele imagini detaliate și date științifice despre această planetă pitică și regiunile sale învecinate din centura Kuiper.
Criovulcani: Pe suprafața lui Pluto au fost identificate caracteristici geologice interesante numite criovulcani, care sunt asemănători vulcanilor, dar erup cu gheață și alte compuși volatili în loc de lava.
Atmosfera subțire: Pluto are o atmosferă foarte subțire, care este compusă în principal din azot, dar și din metan și monoxid de carbon.
Variații de temperatură extreme: Temperaturile de pe Pluto pot coborî la aproximativ -240 de grade Celsius (-400 de grade Fahrenheit) în timpul nopții și pot atinge aproximativ -220 de grade Celsius (-364 de grade Fahrenheit) pe timpul zilei.
Centura Kuiper: Pluto este considerată parte a Centurii Kuiper, o regiune din sistemul solar care conține o mulțime de obiecte transneptuniene, cum ar fi comete și alte planete pitice, care sunt încă studiate și descoperite.

Pluto, cunoscută și sub numele de planetă pitică Pluto, este o lume fascinantă și misterioasă din Centura Kuiper, situată la marginea sistemului solar. De la descoperirea sa în 1930 până la reevaluarea sa ca planetă pitică în 2006, Pluto a captivat imaginația oamenilor și a reprezentat un subiect de interes intens în astronomie și științele spațiale.

Această planetă pitică se remarcă prin caracteristici geologice unice, temperaturi extreme, atmosfera subțire și un sistem binar cu satelitul său, Charon. Misunea spațială New Horizons a adus lumina asupra acestui obiect cosmic îndepărtat, furnizând informații esențiale și imagini detaliate despre suprafața și atmosfera lui Pluto. Cu toate că a fost reclasificată, Pluto rămâne un subiect important pentru cercetătorii care caută să înțeleagă mai bine originile și evoluția sistemului solar, precum și să exploreze caracteristicile unice ale acestei lumi reci și înghețate din adâncurile spațiului cosmic.