Cu rol practic, dar și decorativ, mânerul unei uși trebuie ales cu grijă, astfel încât acesta să își îndeplinească pe deplin rolurile. Acesta este folosit în principal pentru a deschide și pentru a închide ușa, dar are și un important rol decorativ, oferindu-ți șansa de a personaliza orice ușă în stilul preferat. Disponibile într-o gamă atât de variată de materiale, stiluri, forme, culori sau finisaje, mânerele pentru uși se pot adapta oricărui tip de decor și oricărui stil de amenajare interioară.
Tipuri de mânere de ușă (aluminiu, oțel inoxidabil, PVC, alamă)
Există numeroase modele de mânere ușă din care poți alege, iar acestea diferă în funcție de design, de material sau de culoare.
În ceea ce privește materialul din care sunt acestea realizate – unul dintre cele mai importante aspecte de care este nevoie să ții cont atunci când alegi un mâner potrivit pentru o ușă, există modele de mânere din aluminiu, din oțel inoxidabil, din alamă sau din PVC, fiecare dintre acestea putând fi preferat pentru caracteristicile pe care le are.
Se poate spune că mânerele realizare din oțel inoxidabil sunt preferate mai ales pentru aspectul estetic și pentru greutatea pe care o au – un mâner din oțel inoxidabil este extrem de ușor și plăcut vederii, putând completa în mod inedit diverse tipuri de decor. Mai mult decât atât, modelele de mânere realizate din oțel inoxidabil sunt rezistente la umiditate, astfel că pot fi alese și pentru încăperi precum baie sau bucătărie, fără a sta cu grija deteriorării lor.
Antibacterian – un astfel de mâner este și ușor de întreținut, ceea ce face din el o variantă perfectă de mâner care poate fi folosită pe termen lung.
Mânerele de alamă sunt utilizate pe scară largă mai ales pentru aspectul decorativ pe care îl au. Alama este un aliaj de cupru și zinc, un material natural antibacterian, care se întreține foarte ușor.
Mânerele de ușă din PVC sunt astăzi preferate de aceia care aleg și ușile din acest material, mai ales că au o rezistență bună la uzură și la produse chimice. Este vorba cu precădere despre un mâner ușă termopan. Cu toate acestea, nu mulți sunt aceia care să îl prefere pentru aspectul estetic pe care îl are un mâner din PVC.
Cum se montează mânerele de ușă?
Un mâner este extrem de ușor de montat, chiar și pentru cei mai puțin experimentați. În cazul în care nu este vorba despre o ușă nouă, ci doar dorești să schimbi mânerul uneia deja existente, primul pas evident pe care trebuie să îl faci este acela de a demonta mânerul vechi. Pentru aceasta, este nevoie să deșurubezi șuruburile de fixare, apoi să scoți plăcile de fixare ale mânerului.
Configurează noul ansamblu, acesta fiind compus dintr-o placă de finisare și șurubul de blocare, pune placa la locul său, apoi verifică dacă găurile ușii sunt în fața orificiilor plăcii. Strânge șuruburile și fă proba mânerului abia montat.
De ce criterii trebuie să ții cont când le alegi?
Atunci când alegi un mâner de ușă trebuie să ții cont înainte de toate de designul pe care îl are acesta, apoi de aspecte specifice precum materialul din care este acesta realizat, de culoarea sau de aspectul pe care îl oferă ușii, respectiv încăperii. Chiar dacă stilul este important, nu uita că și securitatea trebuie avută în vedere atunci când vine vorba de alegerea mânerului ușii. În funcție de utilizare, acesta ar trebui să poată să împiedice riscul unei posibile spargeri.
Nu uita ca atunci când alegi mânerul să ții cont și de designul ușii, dar și de rezistența pe care ai dori să o aibă acesta în timp, mai ales dacă dorești să nu îl schimbi la perioade scurte din cauza deteriorării.