Multe dintre construcțiile realizate în urmă cu secole de către strămoșii noștri rămân un mister chiar și astăzi. Piramidele, statuile din Insula Paștelui, templele incașilor sunt doar câteva dintre dovezile că strămoșii noștri foloseau tehnici de construcție, de prelucrare a pietrei și transportare a blocurilor masive de piatră care nici astăzi nu pot fi explicate.
Punctul culminant în ceea ce privește abilitățile lumii antice în materie de inginerie, arhitectură și frumusețe artistică, îl reprezintă însă cele șapte minuni ale lumii.
În mod individual, cele șapte minuni ale lumii antice pot fi considerate realizări arhitecturale uluitoare sau minunății ale imaginației și ingineriei umane. Luate împreună, ele formează o fascinantă călătorie în timp.
Care sunt cele 7 minuni ale lumii?
Cele 7 minuni ale lumii antice sunt o piramidă, un mausoleu, un templu, două statui, un far și o grădină aproape mitică – Marea Piramidă din Giza, Mausoleul de la Halicarnas, Templul lui Artemis, Statuia lui Zeus, Colosul din Rodos, Farul din Alexandria și grădinile suspendate ale Babilonului.
Chiar dacă ele au existat puțin timp – ultima care a fost finalizată, Colosul din Rodos, a rezistat mai puțin de 60 de ani – iar una dintre ele, Grădinile suspendate ale Babilonului, este posibil chiar să nu fi existat deloc. Minunile continuă să capteze imaginația și îi atragă pe arheologi și vânătorii de comori.
Cele 7 minuni ale lumii antice au pus bazele a ceea ce omul este capabil să realizeze.
Cu toate acestea, dincolo de faima lor, există multe întrebări în jurul acestor creații antice. În primul rând, cine a decis care sunt cele 7 „Minuni”?
Pe măsură ce călătorii greci explorau cuceririle altor civilizații, cum ar fi cele ale egiptenilor, persanilor și babilonienilor, ei au realizat niște „ghiduri” timpurii cu cele mai remarcabile lucruri de văzut; un fel de recomandări pentru viitorii turiști.
Faptul că acest „ghid” a fost realizat de către greci explică de ce cele 7 minuni se află toate în jurul Mediteranei.
Grecii au numit aceste repere care i-au uimit și i-au inspirat „theamata” („priveliște frumoasă”), dar această denumire a evoluat curând într-una mai măreață: „thaumata” – „minuni”.
De ce sunt doar 7 minuni?
Cele șapte minuni antice pe care le cunoaștem astăzi sunt o combinație a tuturor listelor diferite din antichitate. Cele mai cunoscute versiuni provin de la poetul Antipater din Sidon din secolul al II-lea î.Hr. și de la matematicianul Filon din Bizanț, iar printre numele celor care au lăsat mărturii despre minunile lumii antice s-au mai aflat Callimachus din Cirene și marele istoric Herodot.
Listele lor cu „minuni” s-au bazat pe locurile în care au călătorit și, bineînțeles, pe opinia lor personală. De exemplu, astăzi considerăm Farul din Alexandria drept o minune, dar unii greci nu l-au înlocuit în lista lor cu Poarta Ishtar a Babilonului.
Dar de ce sunt doar 7 minuni? În ciuda unei multitudini de construcții și statui din lumea antică demne de luat în seamă, de la început au existat doar șapte minuni. Grecii au ales acest număr deoarece credeau că are o semnificație spirituală și reprezintă perfecțiunea.
Poate fi o situație comparabilă cu faptul că, la un moment dat în istorie, erau doar 5 planete cunoscute, plus Soarele și Luna.
Astăzi, dintre toate cele 7 minuni ale lumii antice doar una singură mai există. Dar, hai, să vedem care sunt toate cele 7 minuni ale lumii!
Marea Piramidă din Giza
Numită și piramida lui Keops, Marea Piramidă din Giza este singura dintre cele 7 minuni ale lumii antice care există încă și poate fi admirată și astăzi. Aceasta se află în nordul Egiptului.
Construită în anul 2500 î.Hr. pentru a-i servi drept mormânt faraonului Khufu din dinastia a patra, este cea mai mare dintre cele trei piramide din Giza. Înălțimea sa inițială de 146,5 metri a făcut ca această piramidă să fie cea mai înaltă construcție din lume realizată de om, până când a fost ridicată Catedrala Lincoln în secolul al XIV-lea.
Modul în care au fost construite piramidele din Giza rămâne un subiect de dezbatere, dar, conform cercetătorilor, aproape sigur ele nu au fost construite de sclavi.
De-a lungul anilor, stratul exterior de calcar al Piramidei lui Keops s-a erodat – tăind aproape opt metri din înălțime – dar piramida rămâne una dintre cele mai extraordinare priveliști de pe planetă.
Estimări recente sugerează că a fost nevoie de aproximativ 14 ani pentru a transporta și așeza cele 2,3 milioane de blocuri de piatră.
Modul în care au fost construite piramidele – sau cum, în urmă cu 4.000 de ani, egiptenii au aliniat piramidele cu punctele cardinale – rămâne un subiect de dezbatere.
Mausoleul din Halicarnas
De-a lungul vieții sale, puternicul Mausolus, guvernatorul provinciei elenistice Caria, a construit o nouă capitală magnifică pentru el și soția sa, Artemisia, la Halicarnas (pe coasta de vest a Turciei de azi). Nu a făcut nicio economie când a hotărât să umple orașul cu statui și temple frumoase de marmură.
Nu era nicio îndoială că el, fiind guvernatorul Imperiului Persan și conducătorul Cariei, trebuia să se bucure de un lux similar și după ce va muri (353 î.Hr.), așa că a fost comandat Mausoleul din Halicarnas.
Se spune că Artemisia a fost atât de îndurerată de moartea soțului ei, încât i-a amestecat cenușa cu apă și a băut-o, înainte de a supraveghea construirea mormântului său extravagant. Realizat din marmură albă, mausoleul era amplasat pe un deal cu vedere la capitala pe care o construise Mausolus.
Fusese proiectat de arhitecții greci Pythius și Satyros și avea trei niveluri – combinând stilurile arhitecturale lician, grecesc și egiptean.
Primul nivel avea în jur de 20 de metri înălțime, formând o bază de trepte care duceau la al doilea nivel, înconjurat de 36 de coloane. Acoperișul avea forma unei piramide, în vârful căreia era o sculptură reprezentând un car cu patru cai, care ducea înălțimea mormântului la aproximativ 41 de metri. Patru dintre cei mai renumiți artiști ai Greciei au creat alte sculpturi în jurul mormântului.
Este posibil ca mausoleul să fi fost distrus de cutremure din vremurile medievale, dar o parte din el există și în zilele noastre în Bodrum, Turcia.
Statuia lui Zeus
Orașul antic Olympia a fost un sanctuar din Grecia antică, locul primelor Jocuri Olimpice și casa uneia dintre cele 7 minuni ale lumii. În acest oraș, grecii, probabil, s-au gândit că nu poate exista o modalitate mai bună de a-i arăta respect zeului suprem decât să-i construiască o statuie uriașă. Asta a făcut sculptorul Fidias, amplasându-și capodopera la Templul lui Zeus din Olimpya, în anul 435 î.Hr.
Zeus era reprezentat stând impunător pe un tron din lemn de cedru și decorat cu aur, fildeș, abanos și pietre prețioase. Zeul tunetului ținea în mâna dreaptă o statuie a lui Nike, zeița victoriei, și un sceptru cu un vultur deasupra în mâna stângă.
Fiind acoperită cu aur și fildeș, statuia trebuia unsă în mod regulat de preoții templului pentru a o proteja de condițiile meteo (căldură și umiditate) din vestul Greciei.
Dimensiunea statuii, de aproape 12 metri înălțime, abia se potrivea cu interiorul templului. „Se pare că dacă Zeus s-ar ridica, el ar distruge acoperișul templului”, nota cineva.
Timp de opt secole, oamenii au călătorit în Olympia doar pentru a vedea această statuie. Chiar dacă a supraviețuit împăratului roman Caligula, care a vrut să o aducă la Roma, pentru a înlocui capul statuii cu o sculptură cu chipul său, statuia lui Zeus a fost în cele din urmă distrusă.
Este posibil să se fi distrus odată cu distrugerea templului în anul 426 d.Hr. sau să fi fost mistuită de incendiu după ce a fost transportată la Constantinopol.
Grădinile Suspendate ale Babilonului
Chiar dacă există descrieri detaliate în multe texte antice, atât grecești, cât și romane, nicio altă minune nu este mai misterioasă decât Grădinile suspendate din Babilon.
La urma urmei, toate mărturiile sunt indirecte și încă nu există dovezi concludente că ar fi existat cu adevărat.
Dacă aceste grădini au existat, ele au fost o demonstrație ale unor abilități inginerești cu mult înaintea timpurilor acelea, deoarece menținerea unei grădini luxuriante și plină de verdeață în deșerturile de pe actuala suprafață a Irakului ar fi fost un lucru extrem de complicat.
O teorie este că regele babilonian Nabucodonosor al II-lea a făcut ca Grădinile suspendate să fie create, în 600 î.Hr., pentru a potoli soției, Semiramida, dorul de casă și de verdeața din patria ei (actualul Iran).
Se presupune că grădina era compusă dintr-o serie ascendentă de grădini ce porneau de pe acoperiș, unele dintre terase atingând o înălțime de aproximativ 23 de metri. Asta dădea impresia unui munte de flori, plante și ierburi care crește din inima Babilonului. Vegetația exotică ar fi fost irigată printr-un sistem sofisticat de pompe și țevi, care aducea apă din râul Eufrat.
Filon din Bizanț descrie procesul de udare a acestor grădini: „Apeductele conțin apă care este adusă din locuri mai înalte, și permit fluxului să curgă drept în jos și îl forțează în sus, mergând înapoi, cu ajutorul unui șurub” „Șurubul lui Arhimede”.
Unii istorici sunt de părere că Grădinile suspendate au existat, dar nu în Babilon. Dr. Stephanie Dalley de la Universitatea din Oxford susține că grădinile și irigațiile au fost creația regelui asirian Sennaherib pentru palatul său din Ninevah, aflat la 300 de km la nord de râul Tigru.
Farul din Alexandria
Navele care navigau în portul Alexandriei se confruntau cu o problemă din cauza apelor puțin adânci și a stâncilor. Era nevoie de o soluție pentru acest port mediteranean înfloritor (pe coasta Egiptului) – fondat de Alexandru cel Mare în 331 î.Hr.,– și așa a apărut farul pe insula Pharos din apropiere.
Arhitectul grec Sostratus din Cnidus a primit sarcina construirii, care a durat mai bine de un deceniu, acestui far. Construcția a fost terminată în timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea, 280-70 î.Hr.
Se crede că farul avea o înălțime puțin sub 140 de metri, făcându-l a doua cea mai înaltă construcție realizată de om în antichitate, după Marea Piramidă din Giza.
Turnul era împărțit într-o bază pătrată, o secțiune mediană octogonală și o secțiune superioară cilindrică, toate legate printr-o rampă în spirală, astfel încât să poată fi aprins un foc în vârf. Lumina focului ar fi fost vizibilă la 30 de km distanță.
Poetul grec Posidippus a descris astfel priveliștea: „Acest turn, ca o linie dreaptă și înaltă, pare să despice cerul. Pe tot parcursul nopții, un marinar aflat pe valuri va vedea un mare foc aprins în vârful turnului”. Designul Farului din alexandria a devenit de atunci model pentru toate farurile.
La fel ca unele dintre celelalte 7 Minuni, farul a căzut victima cutremurelor. A reușit să supraviețuiască mai multor șocuri majore, dar nu fără avarii grave care au dus la abandonarea sa. Ruinele lui s-au prăbușit definitiv în secolul al XV-lea.
În 2015, autoritățile egiptene și-au anunțat intenția de a reconstrui Minunea.
Templul Zeiței Artemis din Efes
Dacă ar fi să dăm crezare lui Antipater din Sidon, Templul lui Artemis ar fi fost cea mai frumoasă dintre minunile lumii. „Am văzut pe zidul înaltului Babilon și statuia lui Zeus de lângă Alfeu, și grădinile suspendate și colosul Soarelui și înaltele piramide și mormântul lui Mausolus, dar când am văzut casa lui Artemis care se înălța până la nori, toate celelalte minuni și-au pierdut strălucirea”, spune poetul grec Antipater din Sidon.
Templul Zeiței a fost terminat în anul 550 î Hr., și a fost construit timp de 120 de ani.
Templul a avut o existență dificilă, plină de violențe, astfel încât au existat de fapt mai multe temple, construite unul după altul în Efes, în Turcia actuală. Minunea a fost distrusă în mod repetat de o inundație din secolul al VII-lea î.Hr., de un piroman pe nume Herostratus în 356 î.Hr., care dorea să obțină faima prin orice mijloace, a fost reconstruit de Alexandru cel Mare, și apoi, din nou distrus de un atac al goților germanici de est în secolul al III-lea. Distrugerea finală a Templului lui Artemis a venit în anul 401 d.Hr.
Din templu a rămas foarte puțin, cu excepția fragmentelor deținute de Muzeul Britanic.
Templul din marmură albă avea 110mX55m, întreaga sa suprafață fiind împodobită cu sculpturi, statui și 127 de coloane. Înăuntru se afla o statuie de 2 metri a zeiței Artemis, un loc de omagiu pentru numeroșii vizitatori ai Efesului, care îi lăsau ofrande la picioarele ei.
Colosul din Rodos
Ridicat în 282 î.Hr., Colosul din Rodos a fost ultima minune construită și printre primele distruse. A rezistat mai puțin de 60 de ani, dar asta nu a afectat cu nimic statutul său de Minune a lumii.
Măreața statuie a zeului soare Helios a fost ridicată pe parcursul a 12 ani de sculptorul Chares din Lindos cu scopul de a marca un triumf militar al poporului său în fața unui asediu ce a durat un an.
Legenda spune că oamenii din Rhodos au vândut armele lăsate de inamicii lor, pe care i-au învins, pentru a ajuta la plata Colosului. Au topit armele abandonate pentru edificiul din bronz și fier și au folosit un turn de asediu al invadatorilor ca schelă pentru construirea Colosului.
Cu vedere la port, statuia zeului avea aproximativ 32 de metri înălțime, și ținea în mână o torță sau o suliță.
Unele reprezentări îl arată cu picioarele depărtate la intrarea în port, permițând navelor să navigheze printre picioarele lui, dar acest lucru ar fi fost imposibil cu tehnicile de turnare din acea vreme.
